In
  • 661 words


Articol de – Publicat luni, 12 octombrie 2026 20:41 / Actualizat luni, 12 octombrie 2026 20:42

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 16 mondial) o va înfrunta în primul tur al turneului WTA 1000 de la Wuhan pe Hanyu Guo (28 de ani, numărul 240 WTA), meciul urmând să se dispute în dimineața zilei de 13 octombrie și fiind programat al doilea pe Terenul Central, unde partidele încep la 06:00 ora României.

Favorită 12 pe tabloul principal de la Wuhan, ultimul turneul WTA 1000 al anului, Sorana Cîrstea se va întâlni în runda inaugurală cu una dintre cele cinci jucătoare chineze prezente în competiție. Meciul va fi al doilea pe Terenul Central, după partida dintre Katerina Siniakova (Cehia) și Liudmila Samsonova (Rusia), care va începe la 06:00.

Hanyu Guo (28 de ani), ocupantă a locul 240 în clasamentul mondial, a primit un wild card din partea organizatorilor pentru a putea intra pe tabloul principal. Cu o carieră mai solidă la dublu, Guo a disputat în 2026 o finală WTA125, la Midland, pe hard, în februarie, și a mai ajuns în penultimul act într-un turneu similar pe zgură, la Huzhou, în mai.

Înainte de Wuhan, a participat tot într-un concurs WTA125 la Suzhou, în țara natală, pierzând din primul tur.

Sorana Cîrstea revine în turnee la Wuhan

Sorana, în schimb, a fost nevoită să ia o pauză după US Open, din cauza unei probleme la gambă, competiția de la Wuhan fiind prima pentru ea în circuitul asiatic.

Va fi doar a treia prezență a „tricolorei” pe tabloul principal de la Wuhan, după cele din 2017 și 2025, cel mai bun rezultat fiind atingerea turului al doilea. Cîrstea a mai jucat în calificări în 2014 și 2018, dar nu le-a depășit.

În cazul unei victorii cu Guo, românca se va duela pentru un loc în turul 3 cu învingătoarea dintre Kimberly Birrell (Australia) și Katie Volynets (SUA).

Ea și-a pus cap la cap și programul pentru turneele din Asia, urmând să evolueze la Ningbo (19 – 25 octombrie), turneul de categorie WTA 500, după Wuhan. Ea a mai fost prezentă pe tabloul principal în 2023, când a ajuns în optimi de finală.

Următoarea oprire va fi turneul de la Tokyo (WTA 500), programat între 26 octombrie și 1 noiembrie.

Cîrstea revine în capitala Japoniei după 13 ani, ea jucând ultima oară la acest turneu în 2013, când a ajuns în optimi de finală. Înainte de această apariție, ea mai jucase în 2009 și 2012.

Românca intenționează să-și încheie periplul în Asia cu turneul de la Hong Kong (WTA 250), programat între 2 și 8 noiembrie. A 16-a jucătoare a lumii a evoluat și anul trecut la acest turneu, atingând sferturile de finală.

Sorana Cîrstea, cel mai bun sezon al carierei în 2026

Pentru Sorana, 2026 este anul cu unele dintre cele mai dulci recompense. A câștigat al patrulea titlu WTA al carierei, însă faptul că a reușit acest lucru în România, la Cluj-Napoca, la Transylvania Open, îl face să fie special.

Când joacă Sorana Cîrstea în turul 1 al turneului de la Wuhan » Înfruntare cu o favorită locală

Sorana Cîrstea și Simona Halep la Cluj în 2026, când prima a câștigat trofeul turnului Transylvania Open / FOTO: Imago

A jucat consistent pe toată durata sezonului, a bifat întâia izbândă în fața unui lider mondial în exercițiu – Aryna Sabalenka, în turul 3 la Roma, și a urcat în premieră în Top 20. În prezent, este pe poziția a 16-a, a doua cea mai bună a ei, după ce a fost cel mai sus pe 15.



Source link

Author

Related Posts

In

Ukraine war briefing: Russian diesel exports could return to past levels after Trump deal, Moscow claims – The Guardian

Ukraine war briefing: Russian diesel exports could return to past levels after Trump deal, Moscow claims  The Guardian Trump faces growing backlash over...

Read out all
In

Nick Saban says ‘The Tide will dominate’ against Georgia

Nick Saban left no doubt about his thoughts on the Georgia-Alabama game during his appearance on College GameDay. Saban, speaking on the...

Read out all
In

Penguins Acquire Defenseman Ryan Johnson from Buffalo in Exchange for Caleb Jones and Daniel Laatsch

The Pittsburgh Penguins have acquired defenseman Ryan Johnson from the Buffalo Sabres in exchange for Caleb Jones and Daniel Laatsch, it was announced today by...

Read out all
In

Arsenal injury news: Piero Hincapie and Martin Zubimendi injuries ‘far from ideal’ says Mikel Arteta

Arsenal manager Mikel Arteta says it is “far from ideal” that Piero Hincapie and Martin Zubimendi were injured in a post-match training...

Read out all
In

Saudi Arabia faces new missile and drone fire after major attacks on airports – Reuters

Saudi Arabia faces new missile and drone fire after major attacks on airports  Reuters Saudi Arabia tracks drone, cruise missile threats as Riyadh...

Read out all
In

Special Forces’ Collin Gosselin, Maxim Naumov Joke About Holding Hands Over the Stall While Pooping

Collin Gosselin and Maxim Naumov took the bathroom conversations on Special Forces up a notch by discussing plans to poop together —...

Read out all